Cu siguranță nu îți spunem o noutate. În condițiile în care prețurile la combustibil sunt cum sunt, este și normal să îți dorești să existe ceva care să te ajută să salvezi fiecare leu atunci când alimentezi la pompă. De fapt, aproape că a devenit una dintre marile cheltuieli în fiecare lună, dar nu ai de ales. Ești nevoit să folosești des mașina, pentru a ajunge rapid în locurile unde ai nevoie și astfel să fii mult mai eficient. Dacă te recunoști în cele de mai sus, avem vești bune și am pregătit câteva recomandări care te ajută să economisești carburant. Nu sunt deloc complicate, dar cu siguranță, la finalul lunii, dacă ai curiozitatea să faci o comparație, vei observa că nu am exagerat deloc. Așadar, să începem!
Atenție la semafoare
Traficul aglomerat, gândurile care nu îți dau pace și, deodată, parcă de nicăieri, în fața ochilor îți apare un semafor. Frânezi brusc și te bucuri că l-ai observat la timp, înainte să se întâmple și altceva mai grav. Specialiștii sunt de părere că frânatul violent se numără printre cei mai mari consumatori de carburant. De aceea, recomandarea lor este să se conducă cu atenție astfel încât toate semafoarele sau semnele de circulație de pe drum să fie observate din timp, pentru a putea încetini ușor. Procedează și tu la fel și sigur vei remarca faptul că parcă nu a mai fost nevoie să alimentezi atât de des.
Turaţia motorului
Aici lucrurile sunt extrem de simple. Cu cât se turează mai mult motorul, cu atât consumul de carburant este mai ridicat, și cel mai probabil, nu îți spunem o noutate. De aceea, dacă vrei să mai economisești puțin din banii pe care îi dai pe carburant, tot ce trebuie să faci este să menții o turaţie constantă în mers. Ideal ar fi ca aceasta să nu depășească 2000 rpm și vei observa, că ai reușit să îți atingi scopul.
Climatizarea
Multe dintre autoturismele de acum au un sistem de climatizare care funcționează non-stop, și de aici apare și consumul ridicat de carburant. Ar părea că nu există nicio soluție în caz, și tot ce trebuie să faci este te resemnezi. Total greșit, poți face puțină economie dacă apeși butonul Econ. Când acest buton este apăsat, iar ledul este aprins, motorul are o sarcină mai mică, adică un consum mai mic de carburant. Economia este una de un litru de benzină la suta de kilometri, așa că tu decizi dacă se merită să procedezi așa sau nu.
Filtre şi consumabile
Mare atenție la filtrele de bezină sau cele de aer înfundate, pentru că acestea nu fac decât să te facă să scoți mai mulți bani din buzunar atunci când faci alimentarea. Pentru că motorul va primi mai puțină benzină, impresia pe care o vei avea va fi că nu trage suficient, așa că vei fi tentat să accelerezi. De aici, consumul sporit de combustibil. Prin urmare, recomandarea specialiștilor este să nu ignori filtrele, să te asiguri că sunt curate, și să le și schimbi periodic. În ceea ce privește consumabilele, este bine să folosești produse de calitate, pentru că în caz contrar motorul va creşte sarcina şi temperatura, iar consumul de carburant va fi mai mare, și nu îți dorești acest lucru
Acceleraţia
Oricât de mult te grăbești, nu accelera în trafic. Mai bine pleacă mai devreme pentru a ajunge la timp unde ai treabă, pentru că accelerearea inutilă este una dintre cele mai mari consumatoare de combustibil. Chiar dacă este vorba despre o distanță mică, consumul de combustibil va fi ceva mai mare, așa că vei fi nevoit să alimentezi mai des.
Atenție la viteză!
Pentru că spuneam ceva mai sus de accelerație, sunt mulți cei care adoră senzația pe care o au atunci când conduc cu viteză. Dacă te numeri și tu printre aceștia, poate ar fi bine să îți controlezi tendința de a apăsa mai tare pedala, și nu numai din frica de a nu primi amendă pentru depășirea vitezei legale. Specialiștii susțin că la o viteză de 90 – 100 km/h, iar turaţia motorului să fie în jurul valorii de 2000 rpm, este perfect pentru a economisi ceva bani atunci când vine vorba de stația de benzină.
Pilotul automat
Dacă te afli printre cei care au o mașină echipată cu pilot automat, atunci ești printre cei care pot face economii serioase la combustibil. Ideal de folosit atunci când ai de făcut drumuri lungi, pe autostradă, pentru că păstrează viteza şi turaţia, ceea ce înseamnă că nu vei consuma prea multă benzină. Nu uita însă că în cazul pilotului automat tu trebuie să preiei controlul în caz de depășiri sau frânare.
Greutatea
Fără îndoială că ai observat că atunci când ești singur în mașină, parcă și aceasta se ”comportă” altfel. Accelerezi mai ușor, parcă și frânele funcționează mai bine… Nu, nu este o simplă impresie, cu cât sunt mai mulți oameni în mașină, sau cantitatea transportată este mai mare, motorul va avea nevoie de mai mult combustibil pentru a accelera și a frâna.
Presiunea în anvelope
O presiune scăzută în anvelope va determina motorul să tragă mai tare, așa că nu neglija vizitele la vulcanizare. O presiune corectă în toate roțile nu costă prea mult, dar se va simți atunci când vine vorba de banii plătiți pentru a alimenta.
Acestea au fost recomandările noastre pentru a economisi carburant. Dacă ai și tu altele, verificate și garantate, suntem interesați să le împărtășești cu noi!